Home / Stiri / Săptămâna Haferland 25-29 iulie 2019

Săptămâna Haferland 25-29 iulie 2019

Săptămâna Haferland are loc în perioada 25-29 iulie 2019.

Cateva cuvinte despre săptămâna Haferland.

În vara anului 2012, Michael Schmidt, președintele Automobile Bavaria și al Fundației Michael Schmidt, și Peter Maffay, fondatorul Fundației Tabaluga, au inițiat proiectul “Săptămâna Haferland″, un festival menit să promoveze cultura și tradițiile săsești. Intenția lor este însă de a promova atât cultura săsească, cât și turismul în zona cuprinsă între Rupea și Sighișoara, denumită “Țara Ovăzului” sau Haferland.

Dacă la prima ediție, festivalul a reunit câteva sute de participanți, majoritatea sași întorși pe meleagurile natale pe perioada verii, în următorul an numărul turiștilor a ajuns la aproximativ 1000, ajungând la peste 5500 de participanți în cadrul edițiilor care au urmat, sași, dar și membri ai comunităților locale, precum și turiști români și străini atrași de frumusețea peisajelor și de poveștile legate de tradițiile și obiceiurile acestor locuri.

Aici gasiţi programul pentru Săptămâna Haferland.

Pentru înscrierea la Săptămîna Haferland accesaţi link-ul de aici

Iar pentru înscrierea la TBTRace, cursa din 17 august te poţi înscrie aici tbtrace.ro/inscriere. Verifică lista participanţilor la TBTRace tbtrace.ro/participanti-tbt-race

Powered by Dragonballsuper Youtube Download animeshow